Zgomotul poate fi definit ca o formă și un nivel de sunet ambiental careeste în general considerat enervant.

Departamentul de Dezvoltare Berkeley, pe de altă parte, definește sunetul ca variații de presiune ale aerului sau apei care pot fi percepute de auzul uman. Natura inacceptabilă a sunetului ar putea fi cauzată de înălțimea sau de volumul său.

Pe lângă conceptele de înălțime și volum, există mai multe metode pentru a măsura zgomotul.

Cea mai comună este utilizarea unei unități de măsură numite un decibel (dB). Pe scara dB, zero reprezintă cel mai scăzut nivel de sunet pe care o ureche umană sănătoasă și neafectată le poate detecta. Nivelurile de sunet în dB sunt calculate pe o bază logaritmică. Astfel, o creștere de 10dB reprezintă o creștere de 10 ori a energiei acustice, iar o creștere de 20 dB reprezintă de 100 de ori mai multă energie acustică. Urechea umană răspunde de asemenea logaritmic și fiecare creștere cu 10 dB a nivelului sonor este percepută ca aproximativ o dublare a zgomotului.

Poluarea fonică este considerată drept o formă de poluare energetică în care sunetele care distrag atenția, iritante sau dăunătoare pot fi auzite. Zgomotele și vibrațiile de la surse ca sistemele HVAC, aspiratoarele, pompele și multe altele de acest fel pot declanșa simptome severe, în cazul persoanelor susceptibile.

Nivelul de zgomot are valori corelate cu natura activității care se desfășoară într-un anumit spațiu. Confortul acustic poate fi asigurat prin evitarea zgomotelor jenante, prin reducerea intensității acestora la sursă sau prin izolare acustică la zgomote aeriene sau de impact.